Jucătoarea croată de tenis Mirjana Lucici-Baroni, locul 79 WTA, a ajuns după 18 ani în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam, după ce a învins-o, luni, în optimile de la Australian Open, cu scorul de 6-4, 6-2, pe Jennifer Brady (SUA), locul 116 WTA, informează BBC.
Lucici-Baroni, în vârstă de 34 de ani, a ajuns ultima dată într-un sfert de finală la un turneu de Grand Slam în 1999, la Wimbledon.
În sferturile de finală, Mirjana Lucici-Baroni o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Karolina Pliskova (Cehia), cap de serie numărul 5 şi poziţia a cincea în ierarhia mondială, şi Daria Gavrilova (Australia), favorită 22 şi poziţia 26 în clasamentul mondial.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Tot luni, Serena Williams (SUA), cap de serie numărul 2 şi locul 2 WTA, a învins-o, cu scorul de 7-5, 6-4, pe Barbora Strycova (Cehia), favorită 16 şi poziţia 16 în ierarhia mondială.
Williams, care va reveni pe primul loc WTA dacă va câştiga Australian Open, o va întâlni, în sferturile de finală, pe Johanna Konta (Marea Britanie), cap de serie numărul 9 şi locul 9 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-1, 6-4, de Ekaterina Makarova (Rusia), favorită 30 şi poziţia 34 în clasamentul mondial.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.