Tehnicianul echipei Zenit Sankt Petersburg, Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român - cu peste 30 de trofee, a împlinit, vineri, 71 de ani.
Mircea Lucescu, fotbalist din 1963 până în 1990, a pregătit de-a lungul carierei echipe din cinci ţări şi la toate a fost apreciat, rămânând printre preferaţii fanilor.
El şi-a început cariera de antrenor la Corvinul Hunedoara, în 1979. A pregătit apoi naţionala României, în perioada 1981 - 1986, pe Dinamo (1985-1990), Pisa (1990-1991), Brescia (1991–1996), Reggiana (1996–1997), Rapid Bucureşti (1997–1998 şi 1999-2000) şi Inter Milano (1998-1999).
În 2000, a preluat conducerea tehnică a echipei Galatasaray, cu care a câştigat Supercupa Europei în acelaşi an şi campionatul Turciei în 2002. A antrenat apoi, tot două sezoane, rivala Beşiktaş, şi a câştigat şi cu aceasta un trofeu, campionatul intern, în 2003. Mircea Lucescu este unul dintre cei mai apreciaţi tehnicieni care au antrenat în Turcia, iar numele său este vehiculat frecvent în legătură cu marile echipe din campionatul turc.

Perioada de glorie pentru Mircea Lucescu în calitate de antrenor a fost la Şahtior Doneţk, în Ucraina, grupare la care tehnicianul a petrecut 12 ani. Lucescu a câştigat 22 de trofee cu echipa din Doneţk: Cupa UEFA în 2009, de opt ori campionatul Ucrainei (2004–05, 2005–06, 2007–08, 2009–10, 2010–11, 2011–12, 2012–13, 2013–14), de şase ori Cupa Ucrainei (2003–04, 2007–08, 2010–11, 2011–12, 2012–13, 2015–16) şi de şapte ori supercupa Ucrainei (2005, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015).

În 2016, Lucescu a ales să preia o echipă din Rusia, pe Zenit Sankt Petersburg. El a câştigat un trofeu chiar de la debut, Supercupa Rusiei, la 23 iulie.
Mircea Lucescu, antrenorul român alanului în 2004, 2010, 2012 şi 2014, a fost decorat de trei ori în Ucraina (2006, 2009 şi 2011) şi o dată în România (2009). El este cetăţean de onoare al oraşului Doneţk.





























