Antrenorul Fabio Liverani a fost demis de la conducerea tehnică a echipei Parma, din cauza rezultatelor slabe înregistrate de echipa la care evoluează şi Valentin Mihăilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Parma Calcio 1913 anunţă că Fabio Liverani a fost eliberat din postul său de antrenor al primei echipe", se arată într-un comunicat.

Preşedintele clubului, Kyle Krause, a confirmat pe Twitter despărţirea de antrenor.

"În această dimineaţă, l-am informat pe Fabio Liverani că am decis să ne despărţim de el ca antrenor. Vreau să-mi exprim cea mai profundă recunoştinţă faţă de Fabio pentru munca şi stilul său de conducere. Sezonul acesta a fost dificil, dar la Parma sunt luptători. Mergem mai departe", a scris Krause.

Liverani, 44 de ani, era în funcţie din august 2020, când l-a înlocuit pe Roberto D’Aversaşi mai avea contract până în vara anului 2022. El a mai antrenat echipele Genoa, Leyton Orient, Ternana şi Lecce.

Parma a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu 3-0 de Atalanta, în etapa a XVI-a a campionatului italian Serie A. Formaţia lui Mihăilă este pe locul 18, retrogradabul, cu 12 puncte.

Potrivit presei italiene, D'Aversa ar urma să se întoarcă la echipă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.