Poliţia slovacă a dejucat un atac planificat de incendiere a unei fabrici de drone şi a reţinut trei suspecţi străini

Poliţia slovacă a dejucat un atac planificat de incendiere a unei fabrici de drone şi a reţinut trei suspecţi străini

Poliţia a dejucat un atac premeditat prin care se urmărea incendierea unei fabrici care produce sisteme aeriene fără pilot în estul Slovaciei şi a reţinut trei străini suspectaţi de această tentativă, a anunţat poliţia marţi pe Facebook, relatează Reuters.

Doi suspecţi au fost reţinuţi în Slovacia şi unul în Germania, a precizat poliţia. Nu s-au înregistrat pagube materiale şi nici victime, au adăugat autorităţile slovace.

„Poliţia a confiscat o cantitate considerabilă de amestec pentru provocarea incendiilor, unelte, telefoane mobile, o cameră foto şi un plan scris de mână”, a comunicat poliţia, adăugând că în incinta fabricii se aflau aproximativ 70 de persoane în momentul atacului planificat.

Anchetatorii poliţiei i-au acuzat pe suspecţi de punere în pericol a siguranţei publice, faptă comisă cu intenţie.

Aceştia nu au precizat numele fabricii vizate, nici locaţia exactă a acesteia, iar persoana suspectată că ar fi comandat atacul nu a fost identificată.

Slovacia, stat membru al NATO şi al Uniunii Europene, se învecinează cu Ucraina la est.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră