Oficialul FCSB Mihai Stoica a postat, duminică, un mesaj pe Facebook, de Ziua Naţională, în care explică de ce nu este mândru că e român. Mijlocaşul Nicolae Stanciu, component al echipei naţionale, a comentat mesajul fostului său şef, exprimându-şi dezacordul cu el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Mândru că sunt român? Păi doar pentru că trăiesc în ţara în care nu votezi pentru viitorul tău, ci contra candidatului care ţi-e antipatic, în ţara în care o fată moare pentru că operatorul de la 112 a prins o zi mai proastă, în ţara în care mii de oameni pichetează sediul guvernului fără să ştie motivul, în ţara în care - pentru aceeaşi presupusă infracţiune - un judecător achită şi altul condamnă, în ţara în care mor militari într-un camion fără frâne şi armata cheltuieşte milioane de euro cu o echipă de fotbal care nu e în stare să se califice pentru dificila confruntare cu Mostiştea Ulmu, în ţara în care autostrada trebuie reparată înainte de inaugurare, în ţara în care Halep e sfâşiată de ziarişti şi prostituatele dau autografe? Nu, nu sunt mândru că sunt român. Doar trebuie să trăiesc în România şi m-am consolat cu ideea. La mulţi ani cu sănătate, români! Bine că avem Netflix. Şi HBO Go", a scris Stoica.

"Nu sunt de acord cu dumneavoastră. Indiferent ce se întâmpla cu ţara noastră sau deciziile proaste pe care oamenii care ne conduc le iau sau noi cei din echipa naţionala care nu ne am ridicat la nivelul pe care românii şi-l doresc. Mândru ca sunt ROMÂN! La mulţi ani, România!", a comentat jucătorul echipei Slavia Praga.

"Stanciu Nicu o să fiu şi eu când o să conduc doar pe autostradă, când vin să te văd jucând... sau măcar s-o facă frăţiorul tău când o să-şi ia carnet", a răspuns Soica.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.