Patronul clubului Universitatea Craiova, Mihai Rotaru, l-a confirmat în funcţie pe antrenorul Corneliu Papură, după remiza, scor 0-0, înregistrată, marţi, în deplasare, cu CFR Cluj. El a anunţat că în staff-ul tehnic a fost cooptat Octavian Benga, fost antrenor al divizionarei secunde ASU Poli Timişoara.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am văzut în ultimul timp că am negociat cu Walter Zenga, cu Edi Iordănescu, înainte să ajungă la CFR, cu Dan Petrescu, cu Şumudică. Noi nu am discutat cu niciunul dintre aceşti antrenori, nu s-a pus problema. Noi ne dorim să mergem mai departe cu actualul staff tehnic, poate îmbunătăţit pe anumite zone. Sunt lucruri interne, ne dorim să îmbunătăţim anumite componente din cadrul departamentului tehnic, în sensul de a fi mai buni pe anumite zone. Dorinţa noastră este să rămânem cu acelaşi staff tehnic cel puţin până la finalul sezonului 2020/2021. Am mai spus-o o dată şi şi-a dat demisia (n.r. - Papură) după o săptămână. Domnul Benga o să facă parte, începând cu 2 ianuarie sau din 28 decembrie, când ne reunim, din staff-ul nostru. Noi încercăm să schimbăm antrenorul doar dacă nu-şi face meseria, dacă este nepregătit, dacă nu-şi face programul, dacă nu îşi dă interesul şi dacă nu este profesionist. Acum trei ani, cred că după Devis Mangia imediat, am vrut să-l punem pe Mirel Rădoi antrenor, după care am vrut să-i dăm pe mână toată academia, înainte să ajungă la tineret. Noi pe Mirel Rădoi îl respectăm, credem că va fi un antrenor foarte bun, mai ales că este din zonă, de acolo, pentru că ştiţi foarte bine că ne dorim să fim Athletic Bilbao de Oltenia. Credem că într-o zi va veni",a  declarat Rotaru, la DigiSport.

Finanţatorul oltenilor spune că echipa evoluează în acest moment la 60 la sută din potenţial şi a lăsat să se înţeleagă că aceste probleme sunt de ordin fizic.

"Cred că dacă aveam aceeaşi abordare cu FCSB-ul, astăzi eram pe primul loc, pentru că noi, într-adevăr, nu puteam să ducem mai mult de 60 de minute, asta au ştiut-o şi FCSB-ul şi CFR-ul. Doar că la meciul cu CFR, Papură a schimbat strategia, <lasă-i şi pe ei să construiască>. Nu sunt nemulţumit (n.r. - de preparatorul fizic), cred în el că este un profesionist sută la sută, dar în acest moment nu suntem o echipă care să putem să ne batem, să jucăm pe presing. Dacă suntem oneşti, 60 de minute noi am fost puţin - e adevărat doar puţin - mai buni decât FCSB, până la golul al doilea. Trebuia să fie 6-0 pentru ei în repriza a doua, dar la pauză un scor corect era 3-1 pentru noi. Pentru noi a fost ruşinos. Toată echipa evoluează la un nivel de 60 la sută, asta este evaluarea noastră în acest moment. Credem că după această pauză, dacă o gestionăm foarte bine, putem creşte", a precizat el.

Rotaru a afirmat că la echipă vor veni maximum trei jucători noi şi a a dezvăluit că a ofertat un fotbalist de la Dinamo, înainte de încheierea perioadei precedente de transferuri.

"Vor veni maximum trei jucători. Nu mă întrebaţi poziţiile că nu vi le voi spune. (n.r. - dacă este interesat de vreun jucător de la Dinamo) Nu discutăm de jucătorii altor echipe, nu discutăm în general de jucători, mai ales de cei sub contract. Noi am făcut o ofertă de 200.000 de euro, pe 4 octombrie, pentru un jucător de la Dinamo şi ne-a fost refuzată. Vorbesc de o ofertă oficială către spanioli. Am întrebat care e motivul, dacă e suma prea mică sau pentru că nu vor să vândă către noi şi au zis că ambele. Vom încerca să aducem jucătorii până la primul meci oficial. Îi avem în vizor, am demarat discuţiile, sunt mixt (n.r. - şi din ţară şi de afară). Vor pleca unul sau doi jucători", a spus el. 

CFR Cluj a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat marţi, pe teren propriu, cu CS Universitatea Craiova, în etapa a XV-a a Ligii I. Aceasta a fost ultima partidă a anului în primul eşalon.

FCSB a terminat turul campionatului pe primul loc, cu 34 de puncte, echipă urmată de U Craiova, cu 32 de puncte, şi de CFR Cluj, cu 31 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.