Fostul fotbalist brazilian Pele a transmis, duminică, un mesaj după decesul fostului atacant Gerd Muller, despre care spune că a fost liderul care dus fotbalul german la nivelul următor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Astăzi este o zi tristă pentru cei care iubesc sportul. Când o stea atât de strălucitoare ca Gerd te părăseşte, este imposibil să nu-ţi simţi inima strânsă. El este un idol de necontestat pentru oricine iubeşte fotbalul. Muller a fost liderul care a dus fotbalul german la nivelul următor. A fost unul dintre cei mai buni atacanţi pe care i-am văzut vreodată jucând şi un om extraordinar. Numele lui va fi amintit pentru totdeauna. Transmit toată afecţiunea mea aici şi sper că Dumnezeu va mângâia inimile familiei şi prietenilor tăi", a scris Pele, pe Facebook.

Fostul internaţional german Gerd Muller a încetat din viaţă, duminică dimineaţă, la vârsta de 75 de ani.

Muller suferea de boala Alzheimer.

“Lumea FC Bayern a încremenit astăzi. Clubul şi toţi fanii săi îl plâng pe Gerd Muller, care a încetat din viaţă duminică dimineaţa, la vârsta de 75 de ani”, se arată pe site-ul clubului Bayern Munchen.

“Vestea morţii lui Gerd Muller ne întristează profund pe noi toţi. El este una dintre cele mai mari legende din istoria FC Bayern, reuşitele sale sunt de neegalat şi el va if mereu marte a istoriei măreţe a FC Bayern şi a fotbalului german. Gerd va fi mereu în inimile noastre”, a declarat fostul fotbalist Oliver Kahn.

Gerd Muller a făcut istorie cu Bayern şi cu naţionala Germaniei. El a înscris 566 de goluri în 607 meciuri pentru Bayern Munchen şi este deţinătorul recordului de goluri marcate în Bundesliga – 365. La echipa naţională, Muller a înscris 68 de goluri în 62 de meciuri.

A obţinut 14 trofee cu Bayern, între care şi patru la competiţii continentale, precum şi Cupa Mondială (1974) şi Campionatul European (1972) cu Germania.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.