Meciul UTA – FCSB: Florin Tănase prezintă scuze suporterilor după ratarea play-off-ului. “E foarte ruşinos”

Meciul UTA – FCSB: Florin Tănase prezintă scuze suporterilor după ratarea play-off-ului. “E foarte ruşinos”

Fotbalistul echipei FCSB, Florin Tănase, a declarat duminică seară, după meciul cu UTA Arad, scor 4-2, că este o ruşine faptul că formaţia sa nu a reuşit să se califice în play-off-ul Superligii.

”N-are cum să ne bucure această victorie. Vreau să încep prin a le prezenta scuze suporterilor noştri pentru acest an ruşinos pe care l-am avut. Campioana României să ajungă în play-out... E foarte ruşinos.

Le cerem scuze şi îi rog să fie în continuare alături de noi, pentru că avem mare nevoie de ei. Niciunul din clubul ăsta nu are scuze pentru acest an. Eu sper să fie o învăţătură de minte acest an şi să nu se mai repete, pentru că acest club n-are voie să aibă asemenea ruşini. Cu 49 de puncte să nu fii în play-off... S-a intrat şi cu 45.

A fost şi un an atipic, dar aşa se întâmplă când, de la început, nu tratezi meciurile cum trebuie. Acum e clar, locul nostru nu e acolo, ştim valoarea lotului, valoare jucătorilor noştri. Nu trebuia să fim acolo. Ne pare rău”, a spus Florin Tănase, potrivit digisport.ro.

El crede că au existat şi greşeli de arbitraj de care contracandidatele FCSB-ului la play-off au profitat şi crede că Radu Petrescu a fost criticat prea dur după golul anulat echipei FC Argeş cu Petrolul spre deosebire de arbitrii care au comis erori în alte meciuri.

”S-au întâmplat şi foarte multe greşeli de arbitraj. S-a tot vorbit, că e campanie, să fim noi în play-off. Pe Radu Petrescu mai aveau puţin şi-l spânzurau în Piaţa Victoriei. Omul şi-a reparat greşeala, nu avea de unde să ştie că-i vine mingea pe cap.

La ceilalţi, etapa următoare, de ce nu s-a comentat la fel? Ăştia care stau în studio toată ziua să nu mai aibă răutate aşa mare, să comenteze ce văd, nu trebuie să mintă. Nu că m-a deranjat, dar îmi era milă de săracul Radu Petrescu. Despre ceilalţi, nimic.

Aşa e în România, aşa e când eşti la cel mai mare club, mulţi dau în tine. Trebuie să fii puternic. Noi acum trebuie să privim înainte, să pregătim sezonul următor, să nu le mai dăm ocazia unor oameni fără caracter să vorbească. Europa, ne-Europa, America... Le cerem scuze fanilor şi sperăm să fie alături de noi”, a adăugat fotbalistul.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor