Fotbalistul echipei FCSB, Florinel Coman, a declarat miercuri seară, după meciul cu ŢSKA 1948 Sofia, că pentru formaţia bucureşteană nu a fost un joc bun, dar este bine că s-a impus chiar şi astfel şi în retur va arăta altfel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Suntem fericiţ că am câştigat. Nu a fost un joc bun, dar până la urmă este bine că şi atunci când jucăm prost câştigăm. Am mai avut oportunităţii de a marca. Sigur, este un rezultat fragil, dar în retur vom arăta altă faţă. În retur clar vom analiza ce am greşit şi trebuie ca în retur să nu le mai dăm nicio şansă. Mă simt bine, mi-am intrat în mână. Este loc de progres, sunt conştient de asta”, a spus Coman.

Formaţia FCSB a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0)., echipa ŢSKA 1948 Sofia, într-un meci din prima manşă a turului doi preliminar al Conference League.

Golul a fost marcat de Coman, în minutul 28.

Returul se va disputa în 3 august, pe stadionul Arcul de Triumf, de la ora 21.30.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.