Meciul dintre Simona Halep, locul I WTA şi australianca Ashleigh Barty, locul 16 WTA, programat, joi, după ora oraşului Cincinnati, în optimile de finală ale Western&Southern Open, a fost amânat pentru vineri, de la ora locală 11.00 (18.00, ora României), din cauza vremii nefavorabile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Simona Halep a învins-o, joi, cu scorul de 4-6, 6-3, 6-3, pe australianca Ajla Tomljanovic, locul 58 WTA, venită din calificări, în turul al doilea al turneului de categorie Premier de la Cincinnati. Meciul a fost întrerupt miercuri, în decisiv, la scorul de 4-3, iar joi Halep a avut nevoie de numai patru minute pentru a termina victorioasă.

Tot joi, de la ora 21.00 (vineri, de la ora 04.00, în România), ea ar fi trebuit să dispute partida din optimi, cu Ashleigh Barty, însă o nouă repriză de ploaie a întrerupt meciurile şi întâlnirea liderului WTA a fost amânată pentru a doua zi.

Vineri, învingătoarea din acest meci va trebui să joace două partide, dacă vremea îi va permite. Sportiva care se impune dintre Halep şi Barty va da piept în sferturi cu ucraineanca Lesia Ţurenko, locul 44 WTA, care a învins-o, joi, cu scorul de 7-6 (5), 6-2, pe rusoaica Ekaterina Makarova, locul 49 WTA, într-o oră şi 51 de minute de joc.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.