Cristiano Bergodi, antrenorul echipei Rapid, spune că formaţia sa a pierdut calificarea în sferturile Cupei României la meciul cu CSA Steaua, din etapa a doua a grupelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Suntem toţi dezamăgiţi, dar ce mai putem spune? Am încercat să facem tot ce depindea de noi, dar am întâlnit o echipă bună, bună. Nu cred că aici am pierdut calificarea. Am avut situaţii bune în prima repriză, am avut şi în a doua, dar nu a fost să fie. Am ratat un obiectiv, dar nu principalul. Cupa era un obiectiv, dar în campionat avem ca obiectiv locul 3, acum trebuie să rămânem acolo sus. Jucătorii au luptat, nu pot să le reproşez nimic. [Unde s-a pierdut calificarea?] Dacă am zis că nu s-a pierdut astăzi calificarea, iar în primul meci am câştigat, spuneţi voi unde am pierdut calificarea... Nu suntem într-un moment bun. [Suporterii v-au strigat ”Ruşine să vă fie!”] E dureros! Ştim cum sunt suporterii noştri. Asta este în Giuleşti. Este bine când suporterii te împing din spate, către victorie, dar există şi reversul medaliei. Ne pare rău”, a declarat Cristiano Bergodi după ce Rapid Bucureşti a ratat calificarea în sferturile Cupei României, încheind la egalitate, 0-0, miercuri seara, în Giuleşti, cu echipa CFR Cluj.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.