Echipa Universitatea Cluj a învins miercuri seara, în deplasare, scor 4-0, formaţia FC Botoşani, într-un meci din ultima etapă a grupei B din cadrul Cupei României. Într-un alt meci din aceeaşi fază a grupei B, Rapid şi CFR Cluj au încheiat la egalitate, scor 0-0. Cele două echipe clujene s-au calificat în sferturile Cupei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La Botoşani, Universitatea Cluj nu a avut probleme cu lanterna roşie a campionatului. Ianis Stoica a deschis scorul în minutul 5, apoi arbitrul a dictat penalti pentru oaspeţi, în minutul 32, iar Manu a transformat lovitura de pedeapsă, în minutul 35. Repriza secundă a adus şi al treilea gol al clujenilor, venit după un luft al lui Şeroni, greşeală de care a profitat Ianis Stoica, în minutul 60. Tabela a fost închisă de Fossati, în minutul 78. Cu victoria de la Botoşani, Universitatea Cluj a făcut 7 puncte şi a câştigat grupa B, calificându-se în sferturile Cupei României.

Pe stadionul Giuleşti, CFR Cluj a fost salvată în prima repriză de intervenţiile portarului Sava, care a scos în minutul 24 la dubla ocazie Borja Valle şi apoi Papeau. Oaspeţii au replicat prin şutul pe lângă poartă al lui Matei Ilie, iar giuleştenii au mai trecut pe lângă gol în minutul 70, când Răzvan Sava a scos incredibil şutul lui Funsho. S-a încheiat fără gol în Giuleşti, scor alb care a avantajat echipa oaspete, CFR Cluj, calificată astfel în sferturile Cupei, de pe locul secund în grupa B, unde a adunat 5 puncte. Rapid s-a clasat pe locul al treilea, cu 5 puncte.

Într-un alt meci disputat în cadrul grupei B, CSA Steaua s-a impus cu 3-2 în deplasare, cu CSM Alexandria. Autorii golurilor au fost David Matei (min. 47) şi Chunchukov (min. 58 şi 86), în timp ce pentru gazde a înscris Simon, în minutele 88 şi 90+1. Steliştii s-au clasat pe locul al patrulea, cu 4 puncte.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.