Jandarmeria Capitalei anunţă că a aplicat 17 sancţiuni contravenţionale la derbiul FCSB – Dinamo, din Superligă, şi că şase suporteri s-au ales cuu interdicţii de acces la competiţiile sportive.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Jandarmii au întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 193 din Codul Penal al României (lovirea sau alte violenţe).

De asemenea, au aplicat 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 50.800 de lei. Dintre acestea, trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 35.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.000 de lei, au fost aplicate societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin.

Totodată, au fost aplicate 6 sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de 6 luni şi 1 an.

Jandarmeria a mai menţionat că a fost întocmit un act de constatare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările ulterioare, care a fost predat poliţiştilor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în vederea luării măsurilor legale, conform competenţelor.

FCSB, echipa campioană a României, a terminat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 0-0, cu gruparea Dinamo Bucureşti, în etapa a 19-a din Superligă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.