Meciul Farul-Hermannstadt: Eduard Florescu – N-am trăit în viaţa mea aşa ceva. Este inuman!

Meciul Farul-Hermannstadt: Eduard Florescu – N-am trăit în viaţa mea aşa ceva. Este inuman!

Eduard Florescu, jucătorul echipei FC Hermannstadt, spune că nu a mai jucat niciodată pe un asemenea ger şi recunoaşte că e foarte greu să evoluezi pe o astfel de vreme.

„Îmi cer scuze pentru cum vorbesc, dar n-am trăit în viaţa mea aşa ceva. Este inuman să joci pe o asemenea vreme. Nu pot să mă controlez, tremur tot", a spus Florescu.

Întrebat în direct la Digi Sport dacă factorii decizionali nu sunt atenţi la nevoile jucătorilor, având în vedere şi faptul că mai multe echipe au cerut amânarea primei etape din 2026, el a răspuns: "Nu sunt în măsură să spun asta, dar sper să înţeleagă că este foarte greu pentru noi. Este inuman să joci pe asemenea vreme, nu am mai trăit aşa ceva".

"Este o dezamăgire, trebuie să trecem peste. Ne aşteaptă o săptămână grea şi ne dorim de la meciul următor cele trei puncte. Meritam acum cele trei puncte, este frustrant, dar mergem mai departe. Despre golul meu, a fost un gol frumos, mă bucur că am înscris. Îmi pare rău că nu am păstrat cele trei puncte. Mă bucur că mi-a ieşit, aici am primit încrederea necesară”, a mai spus Eduard Florescu.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră