Fosta jucătoare Mary Pierce, câştigătoare a French Open la simplu în 2000, a declarat că Simona Halep nu a gestionat până acum foarte bine situaţiile în care a existat presiune, dar a trecut prin destul de multe momente de acest gen şi poate câştiga un grand slam, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Cred în Simona. Cred că va câştiga un grand slam. Nu ştiu pe care şi când, dar categoric zgura este o suprafaţă bună pentru ea. Încă nu a gestionat foarte bine situaţiile în care a existat presiune. În momentele în care ar fi putut câştiga primul ei grand slam, presiunea şi-a spus cuvântul. Cred că a trecut prin destule astfel de momente şi nu aş putea să o subestimez, pentru că la grand slam-uri sportivele de top au alt randament”, a spus Pierce.

Simona Halep, liderul WTA, va juca împotriva americancei Alison Riske, numărul 105 mondial, în primul tur al French Open. Simona Halep şi Riske au mai fost adversare de două ori, în 2015 la Roma şi în 2017 la Beijing, în ambele meciuri impunându-se românca.

În 2017, Simona Halep a ajuns până în finală la French Open, meci pe care l-a pierdut în faţa letonei Jelena Ostapenko, scor 6-4, 4-6, 3-6.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.