Tehnicianul Marius Şumudică, de la Gaziantep Gazişehir, a plecat de urgenţă, vineri noapte, din Turcia, după ce numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a crescut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"La forma gravă de pneumonie pe care am avut-o de Sărbători cred că riscam mult prea mult. Eu am mai spus în glumă că am fost primul care a avut coronavirus, dar în ultima vreme nu mai sunt sigur că a fost o glumă. Ce puteam să facem? În hotelul în care stăteam, unul cu 600 de camere, mai eram doar noi cinci. Au şi închis aripa unde eram şi trebuia să ne mutăm. 85 la sută din personal rămăsese acasă ... Cum să rămân? Mă rog la Dumnezeu ca totul să fie sub control în Turcia, să se treacă peste asta şi să ne putem reapuca de fotbal. Le-am şi spus că sunt gata să mă întorc, nici nu mi-am luat toate lucrurile de acolo. S-au supărat, îi înţeleg pe de-o parte, dar cred că şi noi trebuie să fim înţeleşi. Mai ales că nimic nu este sigur, nu se ştie când se vor relua antrenamentele.  Prima dată au zis că marţi, apoi că joi, iar federaţia încă nu a luat o decizie ... Se amâna din trei în trei zile. Programul făcut de Şumudică prevede liber pentru jucători până pe 1 aprilie, în condiţiile în care primul scenariu e să începem pe 17 aprilie. Sunt gata să mă întorc şi să ne batem pentru a termina în primele 10 echipe", a declarat Şumudică la revenirea în România, informează digisport.ro.

Marius Şumudică este antrenor la Gaziantep Gazişehir, unde joacă Alin Toşca şi Alexandru Maxim. În Turcia mai joacă Florin Andone, legitimat la Galatasaray, portarul Silviu Lung jr. şi fundaşul Cristian Săpunaru la Kayserispor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.