Antrenorul echipei FC Botoşani, Marius Croitoru, a declarat, vineri seară, l-a criticat pe arbitrul Iulian Călin, după ce acesta nu a dat mai multe minute de prelungire la meciul cu Astra, din Liga I.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Din nou remiză, da. Una care, din punctul meu de vedere, nu trebuia să fie. După cum a arătat jocul, cel puţin. Am dominat meciul, am avut ocazii imense, patru-cinci şuturi pe spaţiul porţii. Apoi am luat gol la prima lor intrare în careu. Nu avem ce face, trebuie să muncim. Avem un complex faţă de Astra, din păcate. Avem un mare merit pentru ascensiunea lui Lazar, cele mai mari meciuri le face aici. Şi el, şi Răzvan Pleşca. Lazar e un portar bun, un reper important pentru fotbalul din România. Sirianul Al Mawas e OK, sunt mulţumit de el. Are nevoie de adaptare, e pe un drum bun. Păcat că nu a marcat la ocazia pe care a avut-o. L-am întrebat pe domnul arbitru de ce nu a prelungit mai mult meciul, mi-a zis că 'E frig'. Îi comandăm domnului arbitru radiatoare puternice, să se încălzească. Să spună arbitrii că le e frig? Schimbările, tragerile de timp din prelungiri... Trebuia jucat mai mult, în afară se arată patru minute de prelungire şi se joacă şase. Bine, nu de asta n-am dat noi gol. Dar simplul fapt că îţi dă un aşa răspuns te blochează. N-am auzit în viaţa mea aşa ceva. Şi mie mi-era frig, avea dreptate”, a declarat Croitoru la Digisport.

Formaţia FC Botoşani a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susţinut, vineri, pe teren propriu, în compania echipei Astra Giurgiu, în etapa a XIII-a a Ligii I.

Pentru FC Botoşani a marcat Keyta, în minutul 69 din penalti, iar pentru Astra Giurgiu a înscris Montini, în minutul 55.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.