Căpitanul echipei CFR Cluj, Mario Camora, a declarat, joi, după înfrânegrea cu AS Roma, scor 0-2, că al doilea gol al adversarilor a fost marcat dintr-un penalti inventat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ei şi în prima repriză au avut mai multă posesie, dar ocazii clare nu au avut. Cea mai clară ocazie a fost a noastră, Debeljuh cu capul, în prima repriză. În repriza a doua, au fost faze fixe, unde noi suntem puternici, dar am dat un autogol şi, după părerera mea, din ce am văzut eu în teren, a fost un penalti inventat. La primul gol, noi trebuia să scoatem mingea de acolo, să nu treacă de primul sau de al doilea om, asta este, mingea a intrat. Greu să ne mai calificăm, nu ştiu rezultatul meciului celălalt. (1-0 pentru Young Noys Berna, la Sofia). Trebuie să ne ajute Roma, să bată pe Young şi noi să ne facem treaba noastră, să câştigăm ambele meciuri. Dacă vom câştiga ambele meciuri, eu zic că suntem calificaţi", a declarat Camora, la Digi Sport.

Formaţia CFR Cluj a fost învinsă, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, de echipa AS Roma, în etapa a patra a grupei A a Ligii Europa. În etapa precedentă, clujenii au pierdut cu 0-5 în faţa formaţiei italiene, în deplasare. AS Roma s-a calificat în 16-imile competiţiei.

Tot joi, în cealaltă partidă din grupă, Young Boys Berna a învins în deplasare ŢSKA Sofia, scor 1-0.

În etapa a cincea, la 3 decembrie, CFR Cluj va juca acasă cu ŢSKA Sofia şi AS Roma va întâlni pe teren propriu Young Boys Berna. Ultima etapă programează, la 10 decembrie, meciurile Young Boys – CFR Cluj şi ŢSKA Sofia – AS Roma.

AS Roma este lider în clasamentul grupei, cu 10 puncte. Young Boys Berna este pe locul doi, cu 7 puncte, în timp ce CFR Cluj este pe 3, cu patru puncte. Ultima poziţie este ocupată de ŢSKA Sofia, care are un punct.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.