Maria Şarapova a abandonat meciul demostrativ disputat, marţi, la Melborune, cu germana Laura Siegemund, în cadrul Kooyong Classic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rusoaica a început să tuşească şi a decis să părsească terenul la scorul de 7-6 (4), 5-5, pentru adversara ei.

"După două ore şi jumătate, a fost un bun avertisment pentru mine. Cred că am resimţit amândouă (n.r. - fumul)", a declarat Şarapova.

Cu toate aceastea, bulgarul Grigor Dimitrov şi croatul Borna Corici au intrat pe teren pentru partida lor. 

Australian Open a început la Melbourne sub ameninţarea calităţi scăzute a aerului. Marţi, antrenamentele au fost suspendate, iar calificările, programate la ora locală 11.00, au fost amânate o oră din acest motiv.

Jucătoarea slovenă Dalila Jakupovici, parteneră de dublu a româncelor Irina Bara şi Raluca Olaru, a fost nevoită să abandoneze meciul din primul tur al calificărilor, din cauza problemelor de respiraţie avute.

Ea s-a retras de pe teren la scorul de 6-4, 5-6, cu minge de 6-6 pentru slovenă, în partida cu elveţianca Stefanie Voegele, după o oră şi 52 de minute de joc.

"Nu am mai smţit niciodată asta, mi-era frică să nu mă prăbuşesc. De aceea m-am ghemuit. Nu mai puteam să merg. La sol era mai uşor de respirat", a declarat Jakupovici, care a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Organizatorii au anunţat că se aşteaptă ca situaţia să se îmbunătăţească pe parcursul zilei. Însă la ora locală 15.00, indicele calităţii aerului avea valoarea 350, un nivel "periculos".

Autorităţile locale au recomandat, marţi, cetăţenilor să rămână acasă şi să închidă ferestrele. Anunţul nu îi vizează şi pe jucătorii de tenis, care evoluează la ora transmiterii acestei ştiri.

Peste 100.000 de kilometri pătraţi de vegetaţie au ars în mai multe zone ale Australiei. Cel puţin 28 de oameni au murit pe întreg teritoriul australian de la izbucnirea incendiilor, iar mii de persoane şi-au pierdut locuinţele. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.