Rusoaica Margarita Gasparian, locul 299 WTA, a câştigat, sâmbătă, turneul de categorie WTA International de la Taşkent, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 6-2, 6-1, în 61 de minute de joc, pe compatrioata ei Anastasia Potapova, locul 132 WTA, venită din calificări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Gasparian, 24 de ani, fostă numărul 41 mondial, prezentă pe tabloul principal pe baza clasamentului protejat, a cucerit astfel al doilea trofeu din carieră, după ce s-a impus la Baku, în 2015. Ea va primi un premiu de 43.000 de dolari şi 280 de puncte WTA, pentru sucucesul înregistrat în Uzbekistan.

Potapova, 17 ani, va încasa 21.400 de dolari şi 180 de puncte WTA pentru a doua finală jucată în carieră, după cea de la Moscova, disputată la sfârşitul lunii iulie.

La competiţia de la Taşkent, favorita principală a fost Irina Begu, locul 53 WTA. Românca a fost învinsă în primul tur de sportiva ucraineană Katerina Kozlova, numărul 119 mondial, scor 6-3, 6-2.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.