Un incendiu puternic a izbucnit, marţi, într-o hală de reciclare a deşeurilor plastice aparţinând unui operator economic din Mureş, iar la această oră intervenţia pompierilor pentru stingerea flăcărilor este în plină desfăşurare. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, a fost emis mesaj Ro-Alert pentru populaţie. Pompierii intervin inclusiv cu roboţi, în condiţiile în care în interiorul halei arde generalizat pe o suprafaţă de 700–1.000 de metri pătraţi.
ISU Mureş informează că pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Luduş au fost solicitaţi, cu puţin timp în urmă, să intervină la un operator economic cu destinaţie de reciclare, pentru stingerea unui incendiu.
Potrivit sursei citate, la locul intervenţiei, arde generalizat în interiorul unei hale cu o suprafaţă de aproximativ 700-1.000 de metri pătraţi, unde ard deşeuri plastice, iar pompierii acţionează pentru localizarea şi limitarea incendiului.

"A fost alocată o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Punctul de Lucru Luduş, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială pentru primă intervenţie şi comandă de la Detaşamentul de Pompieri Târnăveni, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autoscară şi o autospecială cu roboţi de la Detaşamentul de Pompieri Târgu Mureş, o cisternă de la Punctul de Lucru Sărmaşu şi o cisternă din cadrul Administraţiei Domeniului Public", precizează aceeaşi sursă.

De asemenea, ISU Mureş precizează că pentru avertizarea şi informarea populaţiei din zona afectată a fost transmis un mesaj RO-Alert.





























