Noul fundaş dinamovist Marco Ehmann a declarat, sâmbătă, că este foarte mândru că face parte din echipa Dinamo şi a explicat că a ales gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare şi pentru că formaţia este antrenată de un tehnician care oferă încredere tinerilor jucători.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sunt fericit să fiu aici. Sunt fericit să fac parte oficial din echipă, a trebuit să aştept cinci luni şi sunt fericit că pot juca acum. Sunt pregătit să joc, dar sunt tânăr şi important pentru mine este să învăţ de la jucătorii mai în vârstă, care au mai multă experienţă, pentru a face pasul următor. Antrenorul mă cunoaşte, îmi ştie calităţile şi are încredere în mine. Am venit în martie şi am fost fericit că am ajuns la Dinamo, un club mare, să am un antrenor care are încredere în mine, cunoscându-mă de la echipa naţională. De aceea am venit aici, a fost important. În cinci luni, nu am jucat în meciuri oficiale, dar m-am antrenat cu echipa şi am învăţat multe şi cred că am realizat un pas mare în jocul meu. Nu vorbesc româna şi toată lumea mă întreabă cum e posbil, dar învăţ, acum am vorbit cu câţiva profesori să învăţ, în cinci luni am învăţat doar cuvintele importante pe teren. Este foarte important să învăţ limba repede. Marius Niculae m-a ajutat mult de când am venit la Bucureşti, mi-a arătat oraşul, mi-a spus despre club şi despre fani. Părinţii şi bunicii mei au crescut în România, au crescut cu Dinamo, cu Steaua şi sunt foarte fericiţi că sunt aici, la un club mare, cu cu tradiţie şi cu fani extraordinari, eu sunt foarte mândru să fiu parte din echipă. E o echipă bună, e concurenţă, dar sunt prieteni toţi. Bratu a avut încredere în mine din primul moment în care am ajuns aici, când nu ştiam pe nimeni. Am venit la Dinamo şi pentru că are un atrenor cu încredere în tinerii jucătorii, un mentor pentru jucătorii tineri", a spus germanul, care a precizat că ţine cu Bayern Munchen.

Antrenorul Forin Bratu spune că şi-a dorit foarte mult transferul lui Ehmann şi este convins că uşor, uşor acesta va prinde prima echipă, în ciuda faptului că abia a împlinit 18 ani.

"Este un jucător pe care mi l-am dorit foarte mult, un titular al echipei naţionale şi sper ca Dinamo să beneficieze de talentul, de calitatea pe care o are şi să-l vedem impunându-se în primul 11. Mie îmi place munca pe care am făcut-o cu tinerii şi pe care o fac în continuare, ei au nevoie de încrederea noastră, a celor mai maturi. Ar fi o statisfacţie mare să-l văd pe Marco, dar şi pe ceilalţi jucători tineri pe care îi avem în lot ajungând la un nivel bun, la un nivel ridicat, la un nivel prin care poate creşte şi Dinamo şi, de ce nu, să-i vedem uşor, uşor la echipa naţională. Au nevoie de încredere, au nevoie de susţinerea noastră şi poţi obţine foarte multe dacă ei simt susţinerea noastră. Nu ştiu dacă va fi în primul 11, dar uşor, uşor o să-l vedeţi în echipa lui Dinamo", a declarat Bratu.

FC Dinamo a anunţat, vineri, că Marco Ehmann, în vârstă de 18 ani, a semnat un contract cu gruparea bucureşteană.

Intrat în programul de pregătire stabilit de antrenorul principal Florin Bratu în cantonamentul de la Săftica, Ehmann a semnat o înţelegere valabilă până la 30 iunie 2024.

Fundaş central, cu dublă cetăţenie, română şi germană, Marco Ehmann şi-a început cariera la Academia Spaichingen şi a mai evoluat pentru echipele de juniori ale cluburilor Reutlingen (2010-2012), Freiburg (2012-2015), Borussia Dortmund (2015-2017) şi Karlsruher (2017-2018).

Nouă selecţii a adunat Marco Ehmann pentru reprezentativele U19 şi U18 ale României. A evoluat în această săptămână pentru echipa naţională sub 19 ani a României în meciurile amicale cu Israel, disputate la Mogoşoaia.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.