Un grup de ruşi a participat vineri la una dintre cele mai extreme competiţii de alergare din lume - un maraton desfăşurat la -52 de grade Celsius, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alergătorii au fost supuşi unor controale medicale înainte de startul evenimentului din Oymyakon, o aşezare din Siberia, şi au primit supă, ceai cald şi gustări la punctele de alimentare de pe traseu.

38 de persoane au concurat în probele de maraton şi semimaraton, potrivit presei locale.

Alisa Matveeva, care a alergat la semimaraton, a declarat că experienţa a fost "înfricoşătoare", deoarece cea mai scăzută temperatură la care s-a antrenat până acum a fost de -20C la Moscova.

"A fost greu să alerg în primii 10 km. Apoi a fost mai uşor, pentru că deja înţelegi cum să respiri, îţi aminteşti că trebuie să îţi îndepărtezi gheaţa de pe ochi, pentru că ţi se acoperă ochii", a declarat ea. "Mă bucur foarte mult că am purtat o mască termică şi tălpile încălzite, chiar m-au salvat".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.