Antrenorul CS Univeristatea Craiova, Devis Mangia, s-a arătat vizibil deranjat de întrebările jurnaliştilor din presa locală, la conferinţa de presă dinaintea meciul cu Juventus Bucureşti. CS U Craiova a obţinut o victorie şi trei rezultate de egalitate în primele patru etape ale Ligii I, în condiţiile în care a jucat trei meciuri considerate pe teren propriu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat dacă se aştepta ca echipa să aibă un parcurs aşa slab în acest sezon, el a răspuns: "Noi avem nişte obiective, vedem la finalul sezonului unde am ajuns. Ok? Ajungem la finalul sezonului şi atunci vorbim. Rezultatele se văd la finalul campionatului."

"Ştiţi că în România sfârşitul anului înseamnă etapa a XXVI-a?", i s-a atras atenţia. "Ştiu mai bine regulamentul campionatului din România, probabil mai bine decât tine?", a replicat tehnicianul italian.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Întrebat ce se poate întâmpla dacă obiectivul, prezenţa în play-off, va fi compromis chiar din această toamnă, Mangia a răspuns: "<Mama mia>, un pic de optimism. Tu eşti fan al Craiovei sau al Stelei? De la Dinamo, nu de la Steaua. Au fost patru partide, am jucat doar patru partide, fiţi calmi, calmi. Nu am învins, dar nici nu am pierdut. Nici eu nu sunt mulţumit de rezultate, nici jucătorii. Noi vrem să câştigăm toate partidele. <Calma, calma, calma, calma!>"

"Eu accept toate criticile, important ca ele să fie oneste, corecte. Ieri am făcut un meci bun, adversarii au avut o ocazie, pe contraatac, noi cinci. Încercăm să ne îmbunătăţim jocul, să ne creăm mai multe ocazii. Nu sunt probleme fizice, sunt probleme normale pentru faptul că jucăm la trei zile. Este un consum mare de energie. Stilul nostru presupune un consum de enegrie mai mare, pentru că adversarele preferă să se apere. Nu sunt alte probleme fizice", a mai spus tehnicianul.

Mangia a precizat că accidentarea atacantului Alexandru Băluţă pare mai puţin gravă decât s-a considerat iniţial: "Băluţă a făcut un examen medical şi pare un rezultat mai puţin grav decâ ne aşteptam. Va mai face miercuri un alt control şi apoi vom cunoaşte rezultatul."

CSU Craiova întâlneşte, miercuri, de la ora 19.15, la Ploieşti, pe Juventus Bucureşti, în etapa a V-a a Ligii I.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.