Echipa sud-africană Mamelodi Sundowns a câştigat, duminică, în premieră, Liga Campionilor Africii şi va participa la Campionatul Mondial al cluburilor, informează site-ul oficial al FIFA.
Mamelodi Sundowns a fost învinsă, duminică, cu scorul de 1-0, de formaţia egipteană Zamalek, în manşa secundă a finalei Ligii Campionilor Africii, dar a câştigat trofeul cu scorul general de 3-1.
Mamelodi Sundowns este al doilea club sud-african care câştigă Liga Campionilor Africii, după Orlando Pirates.
Zamalek a câştigat de cinci ori Liga Campionilor Africii.
Campionatul Mondial al cluburilor se va disputa în perioada 8-18 decembrie, în Japonia.




























