Antrenorul Marius Măldărăşanu a declarat că i-a felicitat pe cei nouă jucători ai Astrei Giurgiu care au terminat meciul cu Dunărea Călăraşi fără să primească gol.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu este uşor să joci nouă contra 11 la nivelul acesta. Ne-am dorit foarte mult să câştigăm, ţinând cont că evoluam acasă. Ştiam foarte bine ce înseamnă să joci împtrtriva unei noi-promnovate, au început foarte bine acest campionat, sunt o echipă organizată. Am început bine jocul, am marcat, din păcate a fost a doua oară când nu am putut gestiona bine scorul de 1-0. În ultimele partide suntem taxaţi la prima situaţie a adversarului. Nu pot decât să-i felicit pe cei nouă care au terminat meciul, pentru că au făcut un efort extraordinar. Adversarul nu a ajuns la poartă, ceea ce nu s-a întâmplat în 11 contra 11, când ne-au surprins de câteva ori pe contraatac. Sunt ferm copnvins că nu au decât de învăţat din aceste situaţii şi Dylan şi Denis, trebuie să înţeleagă că atunci când ai cartonaş galben, atunci eşti predispus oricând să-l iei pe al doilea şi pe un fault pe care îl faci fără să vrei, pe o alunecare, din cauza terenului şi aşa mai departe. Sper să înveţe din asta. Consider că am pierdut două puncte. Cu Alibec discut tot timpul, îl încurajez, e normal că are nevoie de încurajări în primul rând, nu de critici, dar trebuie să se gândească că dacă în sezonul trecut toate i s-au spart în cap, pe acea nerealizare a Stelei... De când a venit, el este un profesionist desăvârşit. Lumea îl vede doar prin prisma a ceea ce a făcut în trecut. După acest al doilea galben, după această eliminare lumea îl analizează la fel. Sper să înveţe din asta, noi îl ajutăm cât putem", a declarat Măldărăşanu, la Digi Sport.

Astra Giurgiu a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1 (1-1), în meciul cu Dunărea Călăraşi, din etapa a V-a a Ligii I. Din minutul 75, Astra a jucat cu doi jucători mai puţin pe teren, după eliminările lui Alibec şi Bahamboula.

Au marcat: Neluţ Roşu '16 (p) / Silviu Pană '21.

În minutul 73, Alibec a fost eliminat după ce a primit al doilea cartonaş galben, pentru un fault din spate. Două minute mai târziu, Bahamboula a primit cartonaşul roşu direct, pentru un fault cu piciorul ridicat asupra lui Ispas. Dunărea nu a profitat de cele 20 de minute de superioritae numerică (inclusiv prelungirile), neavând nicio ocazie de gol în această perioadă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.