Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, va asista la meciul pe care echipa antrenată de Didier Deschamps o va disputa în semifinalele Cupei Mondiale din Rusia, cu Belgia, au declarat oficiali ai Palatului Elysee, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Macron a afirmat, în mai, la un forum economic desfăşurat la Sankt Petersburg, că va asista la un meci de la Cupa Mondială dacă Franţa se va califica în semifinale.

Întrebat dacă Macron va vizita Rusia, după ce Franţa a acces în semifinale, un reprezentant al preşedinţiei a declarat: "Da, se va duce".

Kremlinul a salutat decizia preşedintelui francez. "Suntem fericiţi că vine", a declarat Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, agenţiei Ria Novosti.

Macron va merge doar la partida din semifinale, programată, marţi, la Sankt Petersburg, şi nu intenţionează să aibă alte întâlniri cât timp se va afla în Rusia.

Mai multe organizaţii umanitare le-au cerut liderilor vest-europeni să boicoteze Cupa Mondială, din cauza implicării Rusiei în conflictul din Siria.

Reprezentativa Franţei a învins, vineri, cu scorul de 2-0, selecţionata Uruguayului, într-un meci din sferturile de finală ale Cupei Mondiale, disputat la Nijni Novgorod. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.