Formaţiile Olympique Lyon şi Manchester City s-au calificat, vineri seară, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, trecând în optimi de Juventus Torino, respectiv de Real Madrid.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lyon a acces în sferturi deşi a fost învinsă de Juventus în deplasare, scor 2-1 (goluri Ronaldo – penalti, ’60 / Depay ’12 – penalti). În tur, scorul a fost 1-0 pentru Lyon. Echipa lui Ciprian Tătăruşanu s-a calaificat datorită golului marcat în deplasare. Tătăruşanu a fost rezervă.

Manchester City a învins, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Real Madrid, în manşa secundă a optimilor de finală. Au marcat Sterling ‘9 şi Jesus ’68 pentru City, respectiv Benzema ’28 pentru Real Madrid.  În tur, a fost 2-1 pentru City.

Leipzig, Atletico Madrid, Atalanta şi PSG s-au calificat în sferturi în martie, înainte de întreruperea competiţiei din cauza pandemiei de coronavirus.xxâ

Partidele Bayern Munchen – Chelsea Londra (în tur 3-0 pentru Bayern) şi FC Barcelona – Napoli (în tur 1-1) se vor disputa sâmbătă.

În sferturile de finală vor avea loc următoarele dueluri:

Manchester City (Anglia) - Olympique Lyon (Franţa)

Leipzig (Germania) - Atletico Madrid (Spania)

Napoli (Italia) / FC Barcelona (Spania) - Chelsea (Anglia) / Bayern München (Germania)

Atalanta (Italia) - Paris Saint-Germain (Franţa)

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.