Luis Enrique, triplu câştigător al LC şi cel mai titrat antrenor din istoria PSG. Cifrele finalei de sâmbătă

Luis Enrique, triplu câştigător al LC şi cel mai titrat antrenor din istoria PSG. Cifrele finalei de sâmbătă
FOTO: PSG

Tehnicianul Luis Enrique a câştigat, sâmbătă, pentru a treia oară Liga Campionilor, a doua oară cu PSG. Anterior a condus Barcelona către titlu în 2015 şi pe PSG în sezonul trecut. Doar patru antrenori au câştigat mai mult de două titluri în istorie: Carlo Ancelotti conduce topul cu cinci trofee, urmat de Bob Paisley, Zinédine Zidane şi Pep Guardiola, fiecare cu câte trei titluri.

În plus, Enrique este primul antrenor spaniol care câştigă consecutiv trofeul Cupei Campionilor Europeni / Ligii Campionilor, după performanţa realizată de José Villalonga cu Real Madrid în sezoanele 1955/56 şi 1956/57.

El este şi cel mai titrat antrenor din istoria PSG.

Le Figaro prezintă statisticile semnificative după triumful PSG în Liga Campionilor, sâmbătă, la Budapesta:

0 – Cu un bilanţ de 11 victorii şi 3 remize, „Gunners” erau neînvinşi în acest sezon în Liga Campionilor înainte de a intra pe terenul de la Puskas Arena. Într-un fel au rămas neînvinşi, cel puţin în ceea ce priveşte timpul regulamentar şi prelungirile… De remarcat faptul că jucătorii lui Mikel Arteta au primit doar şapte goluri pe parcursul turneului.

2 – După un prim trofeu câştigat împotriva lui Inter (5-0) anul trecut, PSG a obţinut a doua sa Ligă a Campionilor învingând Arsenal, sâmbătă, la Budapesta. Învinsă de Bayern (0-1) în 2020, echipa din Franţa a disputat, de altfel, a treia sa finală de Liga Campionilor şi a cincea în total în cupele europene, inclusiv victoria împotriva Rapid Viena în C2, în 1996.

3 – Deschizând scorul pentru Arsenal, în minutul 6, Kai Havertz a devenit doar al treilea jucător care a marcat într-o finală de Liga Campionilor pentru două cluburi diferite.

4 – PSG şi Arsenal s-au înfruntat pentru a patra oară de la începutul sezonului trecut, în Liga Campionilor, cu o victorie cu 2-0 a Gunners în faza grupelor, în 2024, şi calificarea parizienilor în semifinale (1-0, 2-1). În total, cele două cluburi s-au înfruntat de opt ori în toate competiţiile europene.

6 – După Lens în Cupa Franţei, Liverpool în Liga Campionilor, Tottenham în Supercupa Europei, Flamengo în Cupa Intercontinentală şi OM în Trofeul Campionilor, PSG-ul lui Luis Enrique a câştigat a cincea serie consecutivă de lovituri de departajare. O adevărată specialitate.

9 – Sâmbătă, PSG a devenit al nouălea club care şi-a păstrat coroana de campion al Europei în Liga Campionilor, după Real Madrid (1956-60, apoi 2016-18), Benfica (1961 şi 1962), Inter Milano (1964 şi 1965), Ajax Amsterdam (1971-73), Bayern München (1974-76), Liverpool (1977 şi 1978), Nottingham Forest (1979 şi 1980) şi AC Milan (1989 şi 1990).

12 – Luis Enrique câştigase până acum 11 trofee la conducerea PSG, la fel ca Laurent Blanc între 2013 şi 2016. Acum este cel mai titrat antrenor din istoria clubului.

12 – PSG este acum neînvinsă în ultimele 12 meciuri disputate în faza eliminatorie a Ligii Campionilor (9 victorii, 2 egaluri).

45 – Cu 45 de goluri marcate în ediţia 2025-2026 a Ligii Campionilor, PSG egalează recordul stabilit de FC Barcelona în sezonul 1999-2000 (45). La acea vreme, Luis Enrique juca încă pentru echipa catalană.

240 – Statistica umilitoare. Arsenal era şi rămâne clubul care a disputat cele mai multe meciuri în C1 fără să fi avut ocazia să ridice Cupa, adică 240 de partide. De remarcat că clubul din capitala Franţei a disputat sâmbătă al 189-lea meci în Liga Campionilor.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră