Tehnicianul formaţiei FC Sevilla, Julen Lopetegui, a declarat, joi seară, că este foarte mândru de jucătorii săi, în ciuda meciului pierdut cu Bayern Munchen, scor 1-2, din Supercupa Europei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Niciodată nu e uşor să pierzi, mai ales că am avut ocazia de a câştiga, în special în minutul 88, dar nu am ştiut să profităm. Iar ei au marcat în momentul în care simţeam că sunt cel mai puţin periculoşi. Dar sunt foarte mândru de jucătorii mei. Aveam nevoie de un meci epic pentru a învingem Bayern şi nu am reuşit să-l facem", a spus Lopetegui.

Echipa Bayern Munchen, deţinătoarea Ligii Campionilor, a câştigat Supercupa Europei pentru a doua oară în istoria sa, după ce a învins, joi, la Budapesta, cu scorul de 2-1, după prelungiri, formaţia FC Sevilla, deţinătoarea Ligii Europa.

La finalul celor 90 de minute, scorul a fost egal, 1-1.

Pentru Bayern Munchen au marcat Goretzka '34 şi Javi Martinez '104, iar pentru FC Sevilla a punctat Ocampos '13 (penalti).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.