Liga Campionilor la handbal feminin se reia la finalul acestei săptămâni, după mai bine de două luni de la ultimele partide. Medaliată cu bronz în 2017, CSM Bucureşti porneşte din postura de lider al grupei principale I şi se va duela, vineri, în prima dispută din 2018, pe teren propriu, chiar cu deţinătoarea trofeului, Gyor ETO.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CSM Bucureşti a încheiat grupa preliminară A pe prima poziţie, cu un bilanţ de cinci victorii şi o înfrângere (10 puncte), obţinute din partidele cu Krim Ljubljana, Nykobing şi Vistal Gdynia.

Campioana României continuă drumul spre Final Four din poziţia de lider al grupei principale I, cu 6 puncte, tot atâtea câte are şi Gyor ETO, aflată pe locul secund. Cele două echipe se vor întâlni într-un duel de foc vineri, pe terenul celor de la CSM, începând cu ora 20.30.

La rândul său, Gyor a avut un parcurs similar cu CSM în grupa preliminară B, pe care a încheiat-o lider, tot cu 10 puncte, din partidele cu Rostov-Don, FC Midtjylland şi Brest Bretagne Handball.

Din grupa principală I, unde au ajuns primele trei clasate în grupele preliminare A şi B, mai fac parte echipele Rostov-Don 4 puncte, Nykobing 4, Krim Ljubljana 2 şi FC Midtjylland 2.

Meciul dintre CSM Bucureşti şi Gyor ETO va deschide prima etapă, vineri, celelalte două confruntări fiind programate duminică, între Nykobing – Rostov şi Krim – FCM.

CSM Bucureşti va avea în continuare următorul program în grupa I: FCM – CSM (4 februarie), CSM – Rostov (11 februarie), Gyor – CSM (26 februarie), CSM – FCM (4 martie), Rostov – CSM (10 martie).

Din grupa principală II fac parte echipele HC Vardar 8 puncte (singura neînvinsă în grupele preliminare), Metz Handball 6, FTC Budapesta 4, Buducnost 4, SG BBM Bietigheim 2, Thuringer HC 0 puncte. Prima etapă programează partidele Thuringer – SG BBM şi HC Vardar – Metz (sâmbătă) şi FTC Budapesta – Buducnost (duminică).

Înaintea grupelor principale, Iveta Luzumova (Thuringer HC) conduce topul marcatoarelor (50 goluri), urmată de Veronica Kristiansen (FCM) şi Kim Naidzinavicius (SG BBMBietigheim), ambele cu câte 47 de goluri, şi de Cristina Neagu (CSM Bucureşti), cu 42 de reuşite.

După disputarea meciurilor din grupele principale, primele patru clasate se vor califica în sferturile de finală (6-8 aprilie turul şi 13-15 aprilie returul). Câştigătoarele din sferturi se vor califica la Turneul Final Four, care va avea loc la Budapesta, în 12 şi 13 mai.

Obiectivul campioanei României în actuala stagiune este calificarea la Turneul Final Four al Ligii Campionilor.

În 2016, CSM Bucureşti a cucerit trofeul, iar anul trecut a încheiat cu medaliile de bronz.

Deţinătoarea Ligii Campionilor este campioana Ungariei, Gyor ETO.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.