Pilotul Lewis Hamilton şi şeful echipei Mercedes, Toto Wolff, vor lipsi de la gala FIA de decernare a premiilor după sezonul 2021, programată joi seară, ca semn de nemulţumire faţă de evenimentele de la Marele Premiu al Emiratului Abu Dhabi, anunţă autosport.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mercedes hotărâse deja să nu-şi trimită la Paris maşinile câştigătoare din F1 (la constructori) şi Formula E, pentru fotografiile dinainte de gală, iar acum a fost confirmat faptul că nici Hamilton, nici Wolff nu vor participa.

Vorbind cu presa joi, Wolff a spus că echipa va fi reprezentată pentru a ridica trofeul pentru titlul mondial al constructorilor de către directorul tehnic James Allison.

"Nu vom fi acolo, amândoi", a spus Wolff, întrebat dacă el sau Hamilton vor merge la Paris pentru evenimentul de sfârşit de sezon.

"Nu voi fi acolo în semn de loialitate faţă de Lewis şi ca urmare a integrităţii mele personale. Dar vom fi reprezentaţi ca echipă de James Allison, care va primi trofeul în numele tuturor oamenilor din Brackley şi Brixworth, care ar trebui să sărbătorească al optulea titlu mondial consecutiv la constructori şi care merită să fie sărbătorit, pentru că este o realizare fantastică, de care suntem foarte mândri", a adăugat el.

Wolff a recunoscut că i-a fost greu să echilibreze bucuria că Mercedes a câştigat cel de-al optulea Campionat Mondial al constructorilor cu furia pe care o are faţă de modul în care deciziile FIA l-au costat pe Hamilton trofeul la piloţi.

"Într-un fel, încerc să compartimentez furia cu privire la rezultatul Campionatului Mondial al piloţilor de F1 şi, pe de altă parte, mândria şi bucuria de a fi realizat ceva fără precedent şi care trebuie sărbătorit”, a spus Wolff.

Absenţa lui Hamilton de la Gala Premiilor FIA este o încălcare a regulamentelor sportive ale Formulei 1, potrivit cărora este obligatorie participarea primilor trei clasaţi la finalul seoznului.

Articolul 6.6 din Regulamentul Sportiv al Formulei 1 prevede următoarele: "Piloţii care termină pe primul, pe al doilea şi pe al treilea loc în campionat trebuie să fie prezenţi la ceremonia anuală FIA de decernare a premiilor”.

Rămâne de văzut dacă federaţia internaţională va decide sau nu vreo sancţiune în cazul lui Hamilton, pentru că nu a mers la eveniment.

Echipa de Formula 1 Mercedes a anunţat, joi, că a renunţat să facă apel după deciziile comisarilor FIA, care au considerat că olandezul Max Verstappen (Red Bull) a câştigat corect titlul mondial, la Marele Premiu al Emiratului Abu Dhabi, în faţa britanicului Lewis Hamilton.

Decizia team-ului de la Brackley vine în urma anunţului organismului de conducere al FIA ​​de a efectua o "analiza detaliată" a finalului cursei de la Abu Dhabi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.