Pilotul britanic al echipei Mercedes, Lewis Hamilton, a câştigat, duminică, Marele Premiu al statului Sao Paulo (fost al Braziliei), a XIX-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Hamilton a plecat de pe poziţia a zecea a grilei şi l-a depăşit pe pistă pe olandezul Max Verstappen (Red Bull). Pe locurile 3 şi 4 s-au clasat în ordine "secunzii" celor două echipe, finlandezul Valtteri Botats (Mercedes) şi mexicanul Sergio Perez (Red Bull), care a înregistrat şi cel mai rapid tur.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La Interlagos, Bottas a pornit din pole position, slab, şi a fost întrecut în primul tur atât de Verstappen, cât şi de Perez. 

După o penalizare de cinci poziţii, Hamilton a ocupat locul 10 pe grilă. Britanicul a urcat trei poziţii numai în primul tur, apoi în cinci tururi a ajuns pe locul 3, în spatele lui Perez, pe care l-a întrecut în turul 10 din 71.

În a doua parte a cursei, Hamilton l-a atacat pe olandez, a trecut înaintea lui, apoi în virajul următor, acesta din urmă şi-a recuprat poziţia, după ce ambele monoposturi au ieşit în decor şi au revenit ulterior pe pistă. Mercedes a protestat oficial, considerând că Vettel l-a împins în exterior pe Hamilton, dar comisarii FIA au concluzionat că a fost un incident normal de cursă şi nu au luat nicio decizie.

În cele din urmă, Hamilton l-a depăşit pe rivalul său, în turul 59, şi nu a mai avut probleme până la final, trecând linia de sosire la peste zece secunde de adversarul său.

Aceasta a  fost victoria cu numărul 101 pentru pilotul britanic în Formula 1, a şasea în acest sezon şi a treia în Brazilia.

Piloţii Ferrari, Charles Leclerc din Monaco şi spaniolul Carlos Sanz jr., au ocupat, în ordine, locurile 5 şi 6.

Pe locurile 7-10 s-au clasat francezii Pierre Gasly (Alpha Tauri) şi Esteban Ocon (Aston Martin), spaniolul Fernando Alonso (Alpine) şi britanciul Lando Norris (McLaren-Mercedes).

Cu trei etape înaintea finalului sezonului, Verstappen a pierdut din avantajul pe care îl avea în fruntea clasamentului piloţilor. El are acum 332,5 puncte, iar Hamilton, 318,5 puncte.

La constructori, Mercedes se menţine pe primul loc, cu 521,5 puncte, echipa germană fiind urmată de Red Bull, cu 510,5 puncte.

Următoarea etapă, Qatar Grand Prix, va avea loc, la 21 noiembrie, la Lusail.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.