Meciul amical Le Havre - PSG, programat duminică, de la ora 20.00, este primul cu spectatori în ţările cu fotbal dezvoltat, Spania, Italia, Germania, Marea Britanie şi Franţa, după interzicerea fanilor pe arene din cauza pandemiei de coronavirus, informează RMC Sport.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pe Stade Oceane, de 25.000 de locuri, vor putea fi prezenţi 5.000 de spectatori, respecâtnd măsurile sanitare şi de distanţare. Clubul din Ligue 2 a pus în vânzare 4.000 de bilete şi a oferit totodată 1.000 de invitaţii.

Deşi preţul unui bilet nu a fost mic, între 30 şi 60 de euro, tichetele s-au vândut repede.

Cei norocoşi vor trebui să stea cel puţin la un loc depărtare de alt spectator, cu excepţia celor care vin în grup, să poarte mască, să se spele pe mâini cu gel hidroalcoolic şi să respecte circuitele de acces şi evacuare.

Între cei care vor fi prezenţi în tribune se vor afla Edouard Philippe, care a demisionat din funcţia de premier pentru a redeveni primarul oraşului Le Havre, şi ministrul delegat al Sporturilor, Roxana Mărăcineanu.

"Edouard Philippe este preşedintele aglomerării urbane, aşa că este întotdeauna binevenit pe stadion. Ştiu că este pasionat de sport. A venit pe stadion când era primar al Le Havre. El revine pe stadion acum că este primar din nou primar al Le Havre. Da, da, el va fi prezent la meciul din această duminică, la fel ca doamna Mărăcineanu, ministrul Sporturilor", a declarat Pierre Wantiez, directorul general al Le Havre AC.

"Sper că spectatorii vor înţelege că este în interesul tuturor să urmeze cu atenţie instrucţiunile pentru ca fanii să revină pe stadioane”, a mai spus el.

Campionatul francez a fost oprit definitiv încă din mai, dar PSG trebuie să joace finalele Cupei Ligii (31 iulie, cu Lyon) şi Cupei Franţei (24 iulie, cu Saint-Etienne) şi în august, în Liga Campionilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.