Fotbalistul dinamovist Valentin Lazăr a declarat, sâmbătă seară, după victoria din meciul cu Astra, scor 4-1, că speră ca în două zile să se refacă după contuzia la genunchi şi tăietura suferite la Giurgiu.
"Sunt bine. Am o contuzie la genunchi şi puţin tibia tăiată, dar sper ca în două zile să fiu ok şi să mă pot antrena normal", a spus Lazăr la Digi Sport.
Valentin Lazăr a fost faultat tur de Alexandru Stan, în minutul 74 al meciului cu Astra Giurgiu, intervenţie care a atras eliminarea jucătorului campioanei.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Lazăr a părăsit imediat terenul, fiind înlocuit cu Hanca.
Formaţia Dinamo a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 4-1 (2-0), campioana Astra Giurgiu, într-un meci din prima etapă a Ligii I, în care arbitrul Ovidiu Haţegan a acordat trei penaltiuri, unul gazdelor şi două oaspeţilor, şi a eliminat un jucător de la giurgiuveni.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Harlem Gnohere '23 (penalti), '69 (penalti), '77 şi Valentin Lazăr '44. Pentru Astra Giurgiu a înscris Fernando Boldrin, în minutul 48, din penalti.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.