Echipa spaniolă Celta Vigo, cu Ionuţ Radu integralist, a terminat la egalitate duminică seara, pe teren propriu, scor 0-0, cu Levante, în etapa a 12-a din La Liga.
Ionuţ Radu nu va veni la echipa naţională, acuzând o accidentare la umăr, dar a jucat toate cele 90 de minute ale meciului dintre Celta Vigo şi Levante, primind nota 6,5 pentru evoluţia lui. Gazdele au avut un gol anulat, în minutul 27, la Pablo Duran, iar până la final nu s-a mai înscris şi Celta Vigo – Levante s-a încheiat 0-0.
Galicienii au 13 puncte şi ocupă locul 11, în vreme ce Levante e pe locul 17, cu 11 puncte.



























