Jucătoarea franceză Kristina Mladenovic, locul 44 WTA şi cap de serie numărul 30, a pierdut, miercuri, meciul cu rusoaica Varvara Graceva, locul 102 WTA, din turul al doilea al US Open, după ce a condus cu 6-1, 5-1.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mladenovic a ratat patru mingi de meci, la scorul de 5-2, în setul secund, fiind apoi eliminată, cu 1-6, 7-6 (2), 6-0, după două ore şi 13 minute de joc.

Franţuzoaica s-a numărat printre contacţii compatriotului ei, Benoit Paire, testat pozitiv sâmbătă şi exclus din turneu. Mladenovic lasă să se înţeleagă că a fost afectată de protocolul sanitar strict pus în aplicare la grand slam-ul american şi a descris folosind cuvinte dure tratamentul la care a fost supusă de organizatori.

"Până la 5-1 credeam că fac aproape totul bine, că joc un tenis foarte bun. Dar nu am putut să-mi termin meciul, să-mi convertesc punctele de meci. A fost curajoasă, s-a agăţat, dar eu nu ştiam cum să-mi convertesc şansele. La 5-2, m-am prăbuşit pur şi simplu. Nu mai am nimic de spus, sunt complet devastată. Am jucat tenis foarte bine, dar nu am ştiut cum să termin meciul. Sunt obosită. Nu am fost niciodată într-o astfel de stare, nu ştiu cum să o explic, eram complet epuizată. Este un coşmar ceea ce trăim acolo. Nu am decât o singură dorinţă, să-mi regăsesc libertatea. Trebuie să luptăm pentru libertatea noastră. Aş vrea să spun multe despre ceea ce se întâmplă aici. Este absolut abominabil cum ne tratează, dar nu vreau ca asta să fie o scuză pentru înfrângerea mea. Nu este vina USTA (n.r. - federaţia americană) că nu mi-am convertit cele patru puncte de meci. (n.r. - dacă a fost afectată de situaţia în care se afla) În al treilea set, clar. Nu am de gând să caut o scuză pentru al doilea, când eram la un punct de a face copia perfectă. După aceea, aşa e sportul, după mingile de meci ea este eliberată şi eu mă crispez. Al treilea set, nu aş putea descrie cum m-am simţit. A fost într-adevăr o suferinţă. Ar trebui să facem o listă cu ceea cu situaţiile prin care trecem. Nu e nici măcar acceptabil ceea ce ne fac să trăim. Al treilea set a fost o prăbuşire totală. Cum să vă spun... Şi pentru a face un pas la dreapta trebuie să cerem voie, pentru că nu avem libertate de mişcare, identitate, nimic. Am impresia că suntem prizonieri, că suntem criminali. Pentru cea mai mică mişcare, trebuie să ceri voie, în timp ce eşti testat în fiecare zi, că am avut treizeci de teste negative! Este abominabil. Condiţiile sunt atroce şi dacă aş fi ştiut că faptul de a juca patruzeci de minute cărţi cu un tenismen care a fost testat poztiv, dar în cele din urmă negativ, duce la aceste consecinţe, nu aş fi pus niciodată piciorul în acest turneu. Nu ştiu ce să spun, trăim un coşmar. Suntem neputincioşi şi suferim doar, nu avem dreptul să nu facem ceva, suntem prizonieri", a declarat Mladenovic, potrivit lequipe.fr.

Kristina Mladenovic mai are de jucat la US Open în proba de dublu, în care face pereche cu Timea Babos din Ungaria. Ele sunt principalele favorite la dublu feminin. 

Benoit Paire a fost testat pozitiv sâmbătă şi exclus din cadrul US Open, conform protocolului sanitar al competiţiei. Însă al doilea test efectuat de el, luni, a ieşit negativ.

"Ca să vă spun adevărul, am fost testat negativ. Am avut un test negativ acum două zile (n.r. - luni). Voi face din nou analizele, dar ultimul a fost negativ. Mă simt foarte bine, nu am simptome. Nu am avut niciodată nimic. Am ajuns (n.r. - la New York), m-am plasat în izolare în <bulă> ca toţi ceilalţi, am rămas în <bulă>, nu m-am mişcat. Ce s-a întâmplat? Nu ştiu", a spus jucătorul, într-o transmisie live pe Instagram.

După ce Paire a ieşit pozitiv la testul de sâmbătă, alţi jucători care au fost în contact cu el au fost supuşi unei supravegheri sporite, inclusiv compatrioţii săi Kristina Mladenovic, Richard Gasquet, Gregoire Barrere, Edouard Roger-Vasselin şi Adrian Mannarino.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.