Kayserispor, antrenată de Dan Petrescu, a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Istanbul Başakşehir, în etapa a XX-a a campionatului turc de fotbal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ambele goluri au fost reuşite de atacantul Denis Alibec, în minutele 42 şi 77.

Acestea sunt primele goluri în Turcia ale internaţionalului român de la transferul său la Kayserispor, în octombrie 2020.

El a jucat până în minutul 79, când a fost înlocuit de Kanga Aka. Tot la Kayseri, fundaşul Cristian Săpunaru a fost titular şi a evoluat tot meciul, în timp ce portarul Silviu Lung Jr. nu a făcut parte din lot, fiind accidentat.

Dan Petrescu s-a aflat la al doilea meci pe banca gazdelor. Kayserispor a pierdut la debutul tehnicianului român, scor 1-2, cu Gaziantep, în deplasare, etapa trecută.

În urma acestui rezultat, Kayserispor urcă provizoriu de pe locul 18, retrogradabil, pe locul 17, ultimul care asigură menţinerea în prima ligă.

Başakşehir ocupă locul 12, cu 23 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.