Un tribunal sud-coreean a ordonat, vineri, unui promotor local să despăgubească peste 150 de fani care nu au putut să îl vadă în acţiune pe starul echipei Juventus, Cristiano Ronaldo, la un meci amical disputat la Seul, în 2019, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Acuzatul avea obligaţia contractuală de a face astfel încât Ronaldo să joace, cu excepţia unor circumstanţe neprevăzute”, se arată în decizia Curţii centrale din Seul.

The Fasta, promotorul meciului, a pus accent pe participarea atacantului portughez atunci când a promovat confruntarea, astfel că biletele, cu preţuri de 22 până la 301 euro, s-au vândut în mai puţin de trei minute.

Tribunalul a decis că promotorul are obligaţia să ramburseze jumătate din preţul biletului, plus 37 de euro fiecăruia dintre cei 162 de fani care au depus plângere.   

Ronaldo a rămas pe bancă în timpul meciului dintre Juventus şi o echipă a vedetelor din K-League (3-3), din iulie 2019, deşi cei 65.000 de spectatori i-au cerut în repetate rânduri prezenţa în teren. Staful medical al clubului Juventus a decis ca el să nu evolueze din cauza unor probleme musculare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.