Antrenorul echipei RB Leipzig, Julian Nagelsmann, consideră pe deplin meritată victoria formaţiei sale în meciul cu Tottenham, din manşa I a optimilor de finală ale Ligii Campionilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În 90 de minute, adversarii nu au avut decât o ocazie de a marca, cea a lui Bergwijn, în prima repriză. Am controlat jocul, am avut o lungă posesie a balonului şi consider că am jucat într-o manieră foarte matură în prima repriză. În primele cinci minute, fără intervenţiile lui Lloris, am fi putut conduce cu 1-0. Uneori echipele tinere devin un pic nerăbdătoare pentru că au sentimentul că ar fi putut marca, mai ales în deplasare, în Liga Campionilor. Dar noi am fost foarte răbdători, nu am exagerat, ne-am apărat foarte bine în faţa contrelor celor de la Tottenham şi aproape că nu am cedat nimic. Este o victorie pe deplin meritată. Dar nu a fost decât primul meci azi şi va trebui să atingem acelaşi nivel de performanţă la ambele partide", a declarat Nagelsmann, potrivit lequipe.fr.

RB Leipzig a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Tottenham, în manşa I a optimilor de finală ale Ligii Campionilor.

În absenţa jucătorilor Harry Kane şi Son Heung-Min, accidentaţi, de la Tottenham, oaspeţii au dominat mare parte din meci.

În repriza a doua, fundaşul Davies l-a faultat pe Laimer în careu, iar arbitrul turc Cuneyt Cakir a dictat lovitură de la 11 metri. Timo Werner a transformat penaltiul, în minutul 58.

Returul va avea loc la 10 martie.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.