Mijlocaşul Juan Emmanuel Culio pleacă de la CFR Cluj, din motive personale, a anunţat, sâmbătă, campioana României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Luni jucăm pentru Culio, Eroul de la Roma sau oricum doriţi voi, suporterii CFR-işti să îl numiţi, pe unul dintre cei mai buni jucători care au îmbrăcat vreodată tricoul “alb-vişiniu”! Haideţi cu toţii la stadion, haideţi cu toţii în Gruia! Mijlocaşul nostru a luat decizia de a părăsi România din motive personale şi de a se întoarce alături de familia sa în Argentina. În întreaga carieră, Culio n-a petrecut nici măcar o zi departe de soţia şi copiii săi, iar gândul că ar urma să stea în România fără ei l-a făcut să ia această decizie. E o decizie care, pe noi, toţi cei din Familia CFR ne întristează, pentru că ne despărţim nu doar un fotbalist extraordinar, ci de un om incredibil, un muncitor desăvârşit, un model pentru orice tânăr fotbalist, o persoană cu un caracter remarcabil. Mulţumim, Juan! Mulţumim pentru că ai fost un exemplu pentru noi toţi din club, pentru că ai venit în România, la mii de kilometri de casă să joci fotbal, pentru că ai îmbrăcat cu mândrie mereu tricoul “alb-vişiniu” şi pentru tot profesionalismul de care ai dat dovadă. Îţi dorim multă baftă în tot ceea ce vei alege să faci de aici înainte, fie că o să mai joci fotbal în Argentina, pentru că ştim că o poţi face încă la un nivel ridicat, fie că vei alege cariera de antrenor. Noi ne dorim să revii într-o zi în Gruia şi din postura de antrenor pentru că CFR şi Clujul va fi mereu casa ta", a anunţat CFR Cluj pe site-ul oficial.

Pentru meciul cu Astra, intrarea spectatorilor va fi liberă, iar cei care şi-au achiziţionat deja bilete îşi vor primi banii înapoi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.