Tehnicianul portughez José Peseiro a anunţat pe contul său de X (fost Twitter) că a decis să părăsească postul de selecţioner al echipei naţionale a Nigeriei, ajungând la finalul contractului cu Federaţia Nigeriană de Fotbal (NFF).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Ieri ne-am încheiat contractul cu NFF (Federaţia Nigeriană de Fotbal)”, a scris Peseiro, referindu-se şi la staff-ul său. „A fost un privilegiu să fac parte din această familie. O să îmi lipsiţi!. Au fost 22 de luni de mare implicare, sacrificiu, emoţie şi entuziasm enorm”, a încheiat José Peseiro, care a disputat cu Nigeria finala Cupei Africii pe Naţiuni, în februarie, la Abidjan.

Peseiro a condus naţionala Super Eagles, din mai 2022, în 22 de meciuri, din care a câştigat 11 şi a pierdut 7, încheind 4 la egalitate

În cariera sa de tehnician, José Peseiro a antrenat şi echipa Rapid, în sezonul 2008-2009. Printre formaţiile pe care le-a condus din postura de principal se numără Sporting Lisabona, Panathinaikos Atena, FC Porto, Al-Hilal Riyadh, dar şi echipele naţionale din Arabia Saudită, Venezuela şi Nigeria.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.