Fostul fotbalist Joey Barton, în prezent antrenor al echipei Bristol Rovers, şi-a cerut iertate, joi, după ce a făcut o comparaţie cu Holocaustul după un meci pierdut de formaţia sa în Ligue 2, în faţa grupării Newport, scor 1-3.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Intri pe teren şi joci bine, dar apoi eşti suspendat sau te accidentezi. Intri pentru a juca, te descurci bine, dar apoi trăieşti un Holocaust, un coşmar, un dezastru absolut”, a afirmat Barton despre prestaţiile din ultima perioadă ale echipei sale, după partida de săptămâna trecută, potrivit The Guardian.

Joi, el şi-a cerut scuze, spunând că a fost atenţionat şi de federaţia angleză. “Au existat unele comentarii după conferinţa de presă de săptămâna trecută în care clar nu am intenţionat să jignesc, însă unii oameni mi-au semnalat în mod just faptul că analogia folosită de mine nu a fost corectă. Federaţia mi-a scris în această săptămână ca să îmi reamintească de limbaj şi comunicare şi ultimul lucru pe care îl vreau este să ofensez sau să supăr pe cineva. Dacă s-a simţit cineva ofensat de ce am spus, îmi cer scuze pentru asta şi mă gândesc că federaţia a procedat corect atrăgându-mi atenţia. Nu am avut nicio intenţie rea”, a afirmat fostul sportiv.

Echipa lui Barton ocupă locul 18 în clasamentul League Two, cu doar o victorie în ultimele şase meciuri.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.