Echipa Statelor Unite ale Americii s-a calificat, joi, pentru a patra oară consecutiv în finala turneului olimpic de baschet masculin de la Tokyo.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conduşi foarte bine de Kevin Durant (23 de puncte, nouă recuperări, două pase decisive), SUA a învins cu scorul de 97-78 (42-45), reprezentativa Australiei, în prima semifinală a competiţiei.

Deşi scorul arată o clară superioritate americană, echipa condusă de Gregg Popovich s-a încălzit greu şi a fost în mare dificultate în prima parte a jocului: 18-24, după primul sfert, şi 26-41, în al doilea sfert. Până la pauza mare, americanii au reuşit să reducă diferenţa, 42-45, apoi au defilat în ultimele două sferturi (74-55, după un execepţional al treilea sfert).

SUA va lupta pentru medalia de aur cu numărul 16 din palmares, sâmbătă, cu învingătoarea meciului (programat de la 14.00) dintre Franţa şi surprinzătoarea Slovenie, campioana europeană ajunsă acum în penultimul act al JO.

În istoria lor, americanii au ratat doar o dată aurul olimpic după ce s-au calificat în finală, în 1972.

Învinsele din semifinale vor juca pentru medalia de bronz, tot sâmbătă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.