Austria a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-0), formaţia Irlandei de Nord, în ultimul meci al Grupei a III-a a Diviziei B a Ligii Naţiunilor.
Schlager '49 a deschis scorul pentru oaspeţi, iar Corry Evans '57 a egalat. Lazaro '90+3 a adus victoria austriecilor.
Bosnia-Herţegovina, cu zece puncte, a câştigat clar grupa şi a promovat în Divizia A. Austria s-a clasat pe locul secund, cu şapte puncte, iar Irlanda de Nord, fără niciun punct acumulat, a retrogradat în Divizia C.
În Grupa a II-a a Diviziei D, Republica Moldova a remizat, acasă, scor 1-1 (0-0), cu Luxemburg (Ginsari '58 p / Bensi '70), iar Belarus a învins, în deplasare, cu 2-0 (1-0) pe San Marino (Dragun '8, Saroka '52).
Belarus a câştigat grupa, cu 14 puncte, şi a promovat în Divizia C. Luxemburg, cu 10 puncte, Moldova, cu nouă puncte, şi San Marino, fără punct, s-au clasat pe locurile 2-4.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.