Irina Begu a declarat, după victoria obţinută în faţa jucătoarei elveţiene Timea Bacsinszky, că a fost emoţionată şi din acest motiv partida a fost mai dificilă pentru ea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"A fost un meci greu din punct de vedere emoţional. Am început mai greu, dar pe parcurs am început să simt mult mai bine mingea, am început să variez şi să joc exact ce am stabilit împreună cu echipa. Vreau să vă mulţumesc foarte mult, voi faceţi aceste momente speciale. Este atât de frumos să joci în faţa unui public atât de numeros, vă mulţumesc din toată inima", a declarat Begu, la interviul de pe teren.

Irina Begu, locul 38 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-1, pe Timea Bacsinszky, locul 46 WTA, iar România conduce cu 2-0 întâlnirea cu Elveţia din barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Federaţiei.

În primul meci al zilei, Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 1-6, 6-1, pe Viktorija Golubic, locul 115 WTA.

Duminică, partidele se vor desfăşura după următorul program, începând cu ora 12.00:

Simona Halep - Timea Bacsinszky (3-1 în întâlnirile directe);

Irina Begu - Viktorija Golubic (2-0);

Irina Begu/Simona Halep - Patty Schnyder/Jil Teichmann.

Echipa care câştigă această întâlnire va juca din sezonul viitor în prima Grupă Mondială a FedCup by BNP Paribas.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.