Tehnicianul echipei FC Argeş, Ionuţ Badea, a declarat vineri seară, după meciul cu Universitatea Craiova, scor 1-2, că formaţia sa poate ar fi meritat un egal, având în vedere mai ales prestaţia din a doua repriză.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“A fost un joc bun, chiar dacă am pierdut, O a doua repriză şi mai bună, cu nerv, cu o parte fizică şi tactică bine pusă la punct. O să folosesc această partidă pentru a construi mai departe. A fost din păcate un meci pe care l-am pierdut, deşi poate că meritam un egal”, a spus Badea la Digi Sport.

El a vorbit şi despre felul în care respectă regula U21, recunoscând însă că jucătorii se pot simţi umiliţi. ”Sunt un psiholog destul de bun, vorbesc cu jucătorii mei, cu cei pe care-i schimb repede, pe cei tineri. Noi suntem în formare, avem doar o poziţie acoperită U21 şi de asta sunt nevoit să fac aceste schimbări. Sunt partizanul tinerilor, m-a bucurat regula U21 cu un singur jucător. A doua regulă nu mi se pare însă oportună. O respect însă. Din păcate, jucătorii se pot simţi umiliţi. Aşa o să facem în continuare, respect regula. Dacă o să găsim un jucător U21 bun, care să ne ajute în teren, n-o să mai facem asta. Acum n-avem nimic în Academie care să vină din spate. Important e să mai aducem jucători. Până acum, ni s-au propus doar jucători liberi, slabi, chiar mai slabi decât ce avem. Eu am răbdare în continuare”, a explicat tehnicianul.

Echipa Universitatea Craiova a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 2-1 (2-0), formaţia FC Argeş, într-un meci din etapa a cincea a Ligii I. Golurile învingătorilor au fost marcate de Cicâldău ‘9 şi Koljic ’15. Pentru FC Argeş a înscris Honciu ’88.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.