Handbalista Cristina Neagu, liderul naţionalei României, a vorbit într-un interviu pentru News.ro despre dezamăgirea ratării unei medalii la JO, stările prin care trece de atunci, dar şi lupta pentru a-şi găsi motivaţia în continuare, după ce reprezentativa s-a clasat doar pe locul 9 la Rio.
La 28 de ani împliniţi vineri, Cristina Neagu duce acum o luptă cu care nu prea este familiarizată. Lupta de a se ridica din genunchi, unde pare a fi rămas după ce echipa României a ratat drumul spre medalie la JO de la Rio, încheind pe locul 9. Handbalistei nu-i este prea cunoscută această stare, strict vorbind despre performanţele în handbal, însă cunoaşte sentimentul neputinţei şi al dezamăgirii din perioadele în care a fost accidentată grav şi a stat în afara terenului. Iar atunci a reuşit, redevenind cea mai bună jucătoare a lumii în 2015, după titlul similar din 2010.
Într-un interviu acordat News.ro, duminică, în ziua în care pleacă spre Muntenegru, unde se alătură echipei de club, Buducnost Podgorica, Cristina a vorbit despre toate aceste lucruri. Răceala puternică ce o macină încă de la Rio o face şi mai vulnerabilă şi pare greu să o asculţi când ştii că este aceeaşi jucătoare respectată, dar şi invidiată şi temută la nivel mondial.
- Cristina, au trecut zile bune de când aţi încheiat competiţia la Rio, cum simţi acum despre ce s-a întâmplat acolo?
- Nici acum nu-mi pot explica ce s-a întâmplat în primul meci, cel cu Angola. Nu ne venea să credem atunci, nu-mi vine să cred nici acum. Le învingeam, băteam şi Muntenegru, de exemplu, şi eram în sferturi, cu singura grijă a locului din grupă pentru a evita Rusia, să zic. A fost un meci ciudat şi o zi neagră împotriva Angolei. Spre final am şi intrat în panică, văzând că nu găsim soluţii şi sunt tot 3-4 goluri pentru ele. Angola a făcut oricum un turneu mare, a fost greu de bătut, dar pentru noi era deja târziu, mai ales că a venit şi Brazilia după. Am câştigat apoi cu Spania şi Muntenegru, dar a fost apoi Norvegia, despre care unii spuneau că ”se va da la o parte”. Norvegia nu face aşa ceva niciodată. A picat cerul pe noi, făcusem şedinţe, vorbisem mult între noi, dar nu ieşea nimic, eram toate ca în transă, chiar dacă treptat jucam din ce în ce mai bine. Parcă eram legate de mâini şi de picioare.
- Poţi defini factori care în opinia ta au dus la acest deznodământ?
- Există factori, nu vreau să vorbesc despre asta, pentru că mulţi ţin de bucătăria internă a echipei. Pot spune însă că există şi detalii importante, care apoi s-au transformat în factori decisivi. Uite cum e, nu vreau să găsesc scuze pentru cum am încheiat la Rio, dar cred că am ajuns prea târziu acolo. Toate echipele erau deja prezente. E un factor şi acesta. Mă culcam la 10 seara, dormeam 2-3 ore şi nu mai puteam. Şi acum sunt dată peste cap la revenire, exact ca atunci. Adaptarea la fusul orar a fost foarte grea. Nu mă puteam antrena şi am simţit că pot să joc cu adevărat abia la o săptămână după ce am început, abia atunci am simţit că intru în bioritm şi nu îmi mai este somn. La JO din 2008 am avut o săptămână bună de pregătiri înainte să începem, a contat. Cred că trebuia să plecăm mai devreme. Situaţia mea a şi fost mai specială, am fost accidentată, m-am antrenat puţin, tot cu pauze, pentru că nu puteam risca să păţesc ceva mai grav din acea întindere la picior. Nu ştiu să spun exact cât nu m-am putut antrena după reunirea din 4 iulie, dar acolo am făcut primul antrenament serios. Echipa am simţit că nu a fost în cea mai bună formă, e foarte complicat, dar asta am simţit. În schimb, ne-am dorit enorm, ne-am pregătit cât am putut de bine şi am luptat, simţeam că putem lua o medalie, dar nu a ieşit. Nu ajunge dorinţa.
- Au fost voci care au spus că nu trebuia să mergi la Rio dacă ai fost accidentată. Ce părere ai?
- Am aflat şi eu despre asta, aş putea spune că dacă aş fi plecat urechea la tot ce s-a spus despre mine de-a lungul carierei, probabil nu eram aici. M-am antrenat şi singură în această vară cât am putut şi tot cât am putut mi-am făcut datoria pentru România. Antrenorul care a spus că nu aveam ce căuta acolo... aş fi curioasă ce ar fi făcut dacă el conducea naţionala, s-ar fi dus fără mine la Rio? Şi nu spun asta cu aroganţă. Cu Tomas Ryde am o relaţie foarte bună, de întelegere, comunicăm, mă cunoaşte şi mă respectă. Cred că e foarte important. Pe de altă parte, şi el, şi cred că şi fetele ştiu că prezenţa mea alături e importantă nu doar pentru a fi în teren. Suntem împreună cu fetele şi contează şi vorbitul, sfaturile, consultările, încurajările, susţinerea.
- Locul 9 obţinut de România la Rio este cea mai mare dezamăgire din cariera ta?
- Dacă trec peste problemele de sănătate, accidentările grave şi tot ce a însemnat revenirea mea pe teren de fiecare dată, da, este cea mai mare dezamăgire, vorbind strict de handbal. Niciodată nu am plâns aşa. De vreo două ori s-a mai întâmplat, dar nu aşa cum a fost la Rio. Am plâns încă vreo două zile după ce am ratat. Este o situaţie foarte grea pentru mine, sincer. Nu pot defini starea mea, nu-mi găsesc motivaţia, iar acum nu m-am antrenat cu mingea de la ultimul meci de la Rio, cel cu Norvegia, nu pot. Parcă am o piatră pe mine, mă apasă mult, pentru că îmi doream enorm.
- Acum te întorci la club, la Buducnost, unde sigur nu va fi uşor, pentru că multe din jucătoare sunt din naţionala Muntenegrului, care a ratat şi ea la JO. Cum crezi că va fi?
- Da, aşa e, sper doar că pentru mine, schimbând mediul, adică la Buducnost după 3 luni, ar putea însemna altceva. Sper să îmi găsesc motivaţia, iubesc acest sport, iar o astfel de mare dezamăgire, chiar şi cea mai mare fiind, nu mă va opri. Va fi o situaţie grea în echipă, dar mizez pe faptul că ne vom găsi motivaţia împreună.
- Următoarea acţiune cu echipa naţională va fi participarea la Campionatul European, unde jucăm cu Rusia, Norvegia şi Croaţia în grupă. Cum vezi acum competiţia?
- E clar că echipa noastră trebuie să joace acolo mai bine ca la Jocurile Olimpice. Rusia, campioană olimpică, Norvegia, bronz, plus Croaţia. De la Rusia şi Norvegia va fi foarte greu să luăm puncte, iar Croaţia nu e deloc de neglijat, e echipă foarte bună, arţăgoasă, cu jucătoare în Liga Campionilor, cred că cu Croaţia ne vom bate pentru a merge mai departe. Să fim realişti, iar asta nu înseamnă că plec la drum cu garda jos, dar să recunoaştem că echipa României poate bate pe oricine, iar acum la JO a demonstrat că poate şi pierde cu oricine. Va fi foarte greu la ce grupă avem, o putem compara cu grupa de la Rio, unde cred că a fost cea mai puternică ediţie în handbalul feminin. Am mai vorbit fix pe aceeaşi temă împreună şi o repet: orice minge pierdută, orice secundă, o bară, un fault când nu trebuie, un egal pot reprezenta o mişcare greşită şi pot face diferenţa într-un meci.
- Care este mesajul tău pentru iubitorii de handbal din România după JO de la Rio?
- Regret că nu am putut să le aducem o bucurie. Am primit foarte multe mesaje pozitive, de încurajare şi le mulţumesc pentru asta. Noi vom fi în continuare la naţională, vrem performanţă, luptăm pentru asta şi avem nevoie de fani alături de noi. Ne doare rezultatul de la Rio, dar nu vom renunţa. Vom face ce ştim şi ce putem mai bine pentru România. Îi rog însă să şi înţeleagă că nouă ne este cel mai greu după un eşec, nu celor din faţa televizoarelor. Şi pe mine mă doare când pierd favoriţii mei în alte sporturi, dar ştiu ce în sufletul lor, pentru că şi noi avem o durere imensă când ratăm. Să ne creadă că facem tot ce putem, nu renunţăm, chiar dacă sunt şi zile negre.
Handbalista Cristina Neagu a încheiat pe locul 2 în clasamentul golgheterilor la JO de la Rio, cu 44 de goluri, la egalitate cu sportiva franceză Alexandra Lacrabere, deşi România a fost eliminată în faza grupelor, după doar cinci meciuri.
La JO de la Rio, echipa feminină a României nu a trecut de faza grupelor, încheind pe locul 9, cea mai slabă clasare din cele patru participări olimpice, în urma rezultatelor 19-23 cu Angola, 13-26 cu Brazilia, 25-21 cu Muntenegru, 24-21 cu Spania şi 27-28 cu Norvegia (locul 5 în grupa A, 4 puncte).
La JO din 1976, România a ocupat locul 4, iar la ediţiile din 2000 şi 2008 a fost pe aceeaşi poziţie – 7.
Următoarea competiţie oficială pentru naţionala României în 2016 este Campionatul European din Suedia (5-18 decembrie), unde tricolorele vor juca în grupa D, la Helsingborg, cu campioana olimpică Rusia, medaliata cu bronz la Rio, Norvegia, şi cu Croaţia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
