Federaţia din Ungaria (MLSZ) a decis interdicţii de acces pe stadion pe o durată de doi ani în cazul suporterilor care au provocat incidente la meciul cu Anglia de pe stadionul Wembley, din preliminariile Cupei Mondiale, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Decizia a fost luată în aşteptarea rezultatelor anchetei pe care a deschis-o FIFA cu privire la incidentele de marţi.

“Mai multe persoane identificate la faţa locului de agenţii de ordine au primit interdicţii pe doi ani de acces la evenimentele sportive, în conformitate cu legea sportului”, a declarat Jeno Sipos, purtător de cuvânt al MLSZ.

La începutul meciului de marţi, poliţia britanică a trebuit să intervină în sectorul vizitatorilor pentru a reţine un suporter maghiar suspectat că a proferat insulte rasiste la adresa unui steward, moment care a dat startul unui conflict între fanii oaspeţi şi forţele de ordine în tribună.

FIFA a condamnat cu tărie incidentele dintre fanii maghiari şi poliţia britanică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.