Prima audiere în instanţă în cadrul contestaţiei depuse de avocaţii lui Novak Djokovici la a doua decizie de a i se anula sportivului viza de intrare în ţară a fost scurtă şi s-a încheiat, informează The Age.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Judecătorul şi părţile implicate, reprezentanţii tenismenului sârb şi ai ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, au discutat chestiuni procedurale despre modul în care contestarea anulării vizei va avea loc în acest weekend.

Toate părţile au fost de acord ca audierea să aibă loc duminică, de la ora locală 09.30 (00.30, ora României).

Audierea a fost una administrativă, singura dispută între părţi fiind dacă dosarul va fi judecat duminică de un singur judecător al instanţei sau de un complet format din trei judecători.

În cazul în care cazul este prezentat în faţa a trei judecători, ministrul Hawke nu va avea nicio cale de a contesta sentinţa.

Judecătorul David O’Callaghan a spus că va lua o decizie în această privinţă în cursul zilei de sâmbătă.

Tenismenul sârb Novak Djokovici se află, de sâmbătă dimineaţă, din nou în custodia forţelor australiene de frontieră, într-un loc care nu a fost făcut public, după ce ministrul Imigraţiei i-a ridicat a doua oară într-o săptămână viza de intrare în ţară liderului ATP.

Poliţia de frontieră l-a interogat din nou pe Djokovici, apoi jucătorul de tenis a fost reţinut. 

Liderul ATP îşi va putea petrece ziua de sâmbătă la biroul avocaţilor săi, pentru a stabili cum vor aborda cazul duminică, însă el va trebui să revină în detenţie pentru noaptea dinaintea audierii.

Ministrul australian al Imigraţiei, Alex Hawke, a anulat, vineri, a doua oară viza de intrare în ţară deţinută de liderul ATP, Novak Djokovici, demnitarul precizând că a luat decizia ţinând cont de interesul public.

Djokovici a sosit în Australia la 5 ianuarie şi forţele de frontieră nu i-au permis intrarea în ţară timp de mai bine de opt ore, timp în care jucătorul a fost reţinut în aeroport.

La finalul audierii, ofiţerii poliţiei de frontieră au decis să-i anuleze lui Djokovici viza de intrare în ţară, pentru că nu este vaccinat şi astfel nu respectă regulile sanitare locale pentru cetăţenii care doresc să călătorească în Australia.

Tenismenul a fost plasat în izolare la un centru de imigranţi.

Novak Djokovici a făcut apel la decizia autorităţilor şi a primit câştig de cauză, la 10 ianuarie, din partea unui tribunal local din Melbourne. El a fost eliberat din centrul pentru imigranţi şi a început să se antreneze la Melbourne Park.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.